3 Dec
2010
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Idila in metroul bucurestean

Mi s-a intamplat ceva extraordinar astazi – eram in metrou, spre serviciu. Eram cu fata chiar la usa, fara a avea  pe cineva inaintea mea, nu ma interesa nimeni si nimic. Ascultam, pe jumatate adormit, zumzetul metroului si  mi-as fi dorit ca statia urmatoare sa nu mai vina niciodata. Aveam o ciudata senzatie de bine, cum stateam asa,  tinandu-ma cu mana de bara si motaind in picioare. Era ca o baie de aburi dupa o zi grea, o baie in care te  scufunzi si te pierzi cu totul si unde gandurile incep sa-ti umble pe cele mai ascunse, nebanuite si pline de  farmec carari. Eram numai eu, cu gandurile mele, si vuietul monoton al rotilor de metrou.

Inevitabil, m-a trezit din motaiala glasul metalic, impersonal, al robotului care anunta statia urmatoare – mi-am zis ok, se inchid repede usile si revin la placuta mea visare dintre statii. Numai ca, in momentul acela de  trezire, am realizat ca pe bara de care ma tineam eu, chiar langa usa, mai aparuse o mana. O mana alba, delicata.  O mana de femeie. Si m-am surprins gandindu-ma la mana aceea frumoasa, cu degete lungi, fine,  aflata chiar  deasupra mainii mele, la cativa centimetri. Am inceput s-o observ atent, fara sa vad insa femeia care statea in spatele meu. Si, ca intr-un joc, am inceput sa-mi imaginez diverse episoade din viata posesoarei frumoasei maini. Mi-am inchipuit-o, pe rand,  mama grijulie, dezmierdand obrazul copilului; sotie atenta, iubitoare, incercand din toate puterile sa-i ofere partenerului caminul mult visat; amanta pasionala, jucandu-se strengareste cu mana prin parul iubitului, asteptand doar un gest pentru a se darui din nou, total, asa cum numai ea stie s-o faca. In momentul acela m-am gandit la toate femeile din viata noastra, la toate femeile pe care nu le respectam, le facem sa sufere, le naruim visurile. La toate lacrimile varsate, la tot zbuciumul si nebunia unei vieti pusa exclusiv in slujba familiei, a barbatului si copiilor, ignorandu-se pe ele insele, jertfindu-se pentru o asa-zisa cauza buna, morala, cultivata “cu grija” din mosi-stramosi. O ideologie de la care nu ai voie sa te abati daca vrei sa fi acceptat, daca nu vrei sa devii un paria al unei societati imbecile, condusa de o mana de dobitoci.

Mi-am amintit de mama, si am avut senzatia unei lacrimi curgandu-mi usor pe obraz…Mama, care in afara de cei doi copii ai ei, n-a avut parte de prea multe momente de bucurie in viata. Si am vrut, pentru o clipa, sa am puterea suprema, sa pot sa-i dau mamei mele un an de fericire. Un singur an, din multimea anilor tineretii ei, sacrificati pe altarul familiei si prejudecatilor noastre. Un singur an in care sa traiasca frumos, ca in visurile copilariei, un an in care sa rada mult, mult de tot… In care sa cunoasca pasiunea, dragostea, fericirea, numai pentru ea…

Implacabil, glasul cu inflexiuni metalice ma anunta ca urmeaza statia unde trebuie sa cobor – si gandul mi s-a intors la mana misterioasa de langa mine. Am inchis ochii si i-am mirosit o clipa parfumul abia perceptibil al pielii. Am inspirat adanc, incercand parca sa-i aflu toate tainele, trecute si viitoare. Tot zbuciumul, toata frumusetea si toata povestea de pana atunci. Usor, ca intr-o rugaciune, m-am aplecat asupra mainii albe, fara cusur…am sarutat-o in gand si am plecat.


3 Dec
2010

Declaratie de dragoste

Textul de mai jos reprezinta profilul unui bun prieten, care m-a rugat sa-l ajut sa-si puna “sentimentele”  pe tava pe unul din multele site-uri de dating. Desi nu sunt 100% de acord cu ideile sale, “gaselnita” s-a dovedit a fi extrem de atragatoare.

Barbatii, in 99% din cazuri, viseaza la sex fara obligatii. “No hidden catch, no strings attached”, right? Aici  intra si acei prea putini curajosi care-si completeaza la scopul profilului “Prietenie”, dar care spera ca de la  prima intalnire sa mearga intr-un motel ieftin si “sa rezolve treaba”. Fratilor, fetele/femeile au invatat de mult  ca noi nu vrem niciodata “doar” prietenie ! Suntem masculi, ce naiba, tropaie hormonii’n noi, nu le mai  pacalim asa usor cu povesti de adormit copiii. “Fortune favors the brave”, asa ca sfatul meu e: fiti cinstiti, luati  taurul de coarne si (poate) veti avea mai multe sanse.

read more

3 Dec
2010

De la inceputuri

In concluzie, care este menirea noastra aici? Ce vrem si ce cautam, de fapt? As zice ca, intr-o mai mare sau mai mica masura, toti incercam sa gasim fericirea. Nu mult, un strop acolo, o farama,  suficient sa dea sens vietii, sa ne faca sa credem ca nu am trait degeaba. Dilema insa abia acum incepe: nu-i greu deloc sa deduci ca fericire este ceea ce cauti – problema e sa definesti conceptul si, mai important, sa vezi prin ce mijloace ai putea gasi fericirea.

Fericire…poate e totusi prea mult spus. Intotdeauna cand aud acest cuvant, “fericire”, ma gandesc la ceva total. La ceva nemaivazut si nemaiauzit, la un sentiment suprem ,peste puterile umane de a-l intelege si indura. O emotie plina de lacrimi, de bucurie, de prea plin, o emotie care iti umple inima si te lasa fara suflare. Asta imi sugereaza mie “fericirea” – dupa cum vedeti, este putin extrem, dar asa o inteleg eu. Fara compromisuri si fara jumatati de masura. Din aceasta cauza ma enerveaza pana aproape de limita suportabilitatii acele automatisme lingvistice nord-americane, care incheie aproape orice fraza intre membrii unei familii cu “I love you”. Cuvantul “iubire” nu e facut sa fie utilizat in constructii semantice zilnice. Nu poate fi folosit in acelasi context cu preparatele culinare, mersul la scoala sau pe bicicleta. Folosindu-l astfel, nu iti manifesti in nici un fel dragostea, pentru ca nu e rostit cu inima – e doar o stereotipie de limbaj pe care eu unul o gasesc prosteasca si superficiala. Sensul lui “te iubesc” s-a diluat in asemenea masura incat tine loc de “buna dimineata” sau “ce mai faci”, pierzandu-se esenta a ceea ce ar trebui de fapt sa insemne aceste doua cuvinte.

read more