Browsing Category "filozofii contemporane"
30 May
2011

Indiferenta

Printre bolile omului modern, specialistii in domeniu aseaza la loc de cinste stresul, obezitatea, problemele psihice samd. Uneori, mai putin exoticul atac de cord. Sau atacul de panica. Invariabil, in 99% din cazuri, tratamentul acestor boli moderne se trateaza (cum altfel?) cu pastile si derivate. Antidepresive, euforizante, calmante, gramezi de bani aruncati la doctor. Nimeni, niciodata, nu incearca sa mearga la cauza acestor probleme, si pe buna dreptate. De ce-ar face-o? Cum si-ar mai aduna companiile farmaceutice averile uriase? Cum ar mai avea psihologii una din cele mai banoase meserii, daca e sa ne referim doar la ceea ce se intampla peste ocean? Unde mersul la terapeut a devenit la fel de comun ca mersul la mall?

read more

7 Jan
2011

De ce m-am intors din Canada

Sunt de meserie inginer de calculatoare. Am fost plecat in Canada vreme de 5 ani, am si cetatenie. Canada mi-a oferit absolut tot ceea ce Romania nu (cred ca) mi-ar putea oferi vreodata: siguranta materiala, un trai decent, liniste, posibilitatea de a avea o cariera, apreciere pentru munca depusa, servicii ireprosabile, curatenie. N-am sa uit niciodata autostrazile lor, politetea oamenilor, faptul ca banii castigati iti puteau satisface cele mai nebunesti dorinte: vacante exotice, masina, casa, absolut orice nu iti poti permite (deocamdata) in Romania. M-a impresionat, deasemenea, si patriotismul canadienilor…un patriotism sincer, fara rezerve, dus de multe ori pana la naivitate.  Un patriotism care ii indeamna sa iubeasca si sa respecte locul in care s-au nascut, fara a considera acest lucru pueril sau desuet.

Mi-am facut multi prieteni acolo…de toate felurile si de toate natiile. Am invatat multe de la altii, asa cum si altii au invatat de la mine. Imi placea, de exemplu, felul in care ne adresam celuilalt la persoana a doua – toti eram Victor, Andrei, George indiferent de functie sau pozitie sociala. Diferenta intre paturile sociale nu era sesizabila – de fapt, n-am simtit nici o secunda ca ar exista vreo clasa privilegiata. A fost ceva complet diferit de obisnuitele politeturi cu care suntem noi invatati… politeturi ce induc o falsa impresie de respect, prin simplul fapt al folosirii persoanei a doua plural.

read more

3 Dec
2010

M is for Michael

Joi, 25 iunie 2009. Am aflat, inca de dimineata, ca Michael Jackson nu mai este printre noi. Vestea am primit-o, initial, cu surpriza. Surpriza si nimic mai mult, ca pe orice alta stire, ca pe un alt cataclism natural intamplat intr-un colt indepartat al Pamantului, fara legatura cu persoana mea sau cei apropiati mie. Profunda dezumanizare si indobitocirea cu care sistemul capitalist ne blagosloveste zi de zi s-a rasfrant si asupra mea, fara sa-mi dau seama, imunizandu-ma impotriva oricarui tip de sentimente – insa in zilele ce au urmat mortii lui Michael, glasul constiintei s-a dovedit a fi mai puternic, ca o trezire dintr-un somn mult prea lung.

Am inceput sa revad concertele lui, videoclipurile, cantecele si albumele scoase de-a lungul timpului, cele cateva interviuri si aparitii sporadice, si, dintr-o data, mi-am adus aminte cat l-am iubit pe Michael. Cum muzica lui m-a schimbat si mi-a influentat copilaria si adolescenta, intr-un timp in care nimic nu se putea compara cu “Dirty Diana”, “Smooth Criminal” sau “Billie Jean”. Am inteles, abia acum, imensa iubire si dragoste de care s-a bucurat din partea milioanelor de oameni. Si, spre surprinderea mea, mi-am dat seama ca, incet, incet, pierdem si ultimele redute ale umanitatii. Ultimele bastioane de bunatate si decenta care mai exista in lumea asta ignoranta, josnica si rea. O lume in care fiecare vorbeste despre Apocalipsa ce va veni sub forma de meteoriti, inundatii sau cutremure, fara sa ne dam seama insa ca noi, prin egoismul si lipsa noastra de discernamant, generam aceasta Apocalipsa. Ca suntem, ca specie, sortiti pieirii, din cauza prejudecatilor si a inimilor noastre de piatra. Ca, peste cateva sute sau mii de ani, nu vom mai fi decat un bulgare inghetat, fara viata, suspendat undeva la marginea universului: un monument trist inchinat prostiei umane, singura specie care a ales cu buna stiinta moartea in dauna vietii.

Am asistat la tot circul mediatic facut zilele astea in jurul lui Michael si m-a cuprins o scarba si o furie teribila pentru toti acesti fatarnici care acum il plang cu lacrimi mincinoase. Michael nu a murit, a fost omorat. Si va acuz pe voi, nenorocitilor, cei care l-ati urmarit si persecutat toata viata, acuz lacomia voastra si lipsa de scrupule, acuz actiunile voastre puse exclusiv in slujba banului si a publicitatii gratuite. Stiu ca-i greu, nerozilor, sa intelegeti ca iubirea si sexul sunt doua concepte complet diferite: ca poti iubi un copil asa cum iti iubesti parintii, cum iubesti un catel, o raza de soare sau un fir de iarba, asa cum iubesti viata. Stiu ca-i greu de inteles, pentru ca inimile voastre nu au vorbit niciodata ca a lui Michael, nu au tresarit si nu au batut niciodata pentru alta fiinta umana, in afara de voi. Ati judecat totul prin prisma mintilor voastre mici si perverse, fara sa puteti intelege maretia unui suflet. Ati luat de bune legile voastre stupide, facute si validate de oameni stupizi, ca si voi, puse in slujba unei societati tampe, incapabila sa gandeasca mai departe de perversiuni sexuale si conspiratii. Michael pur si simplu nu a vrut sa aiba de a face cu voi, oamenii “mari” si “responsabili” – copiii sunt niste ingeri, iar el a vrut sa fie printre ingeri, departe de rautate si meschinarie. Cati dintre voi au dat, oare, vreun banut unui copil amarat sau i-au sters o lacrima de pe obraz? Cum puteti sa ganditi macar, nesabuitilor, ca ar fi putut sa le faca vreodata rau, cand le-a facut atata bine?
…e greu, si e degeaba… Si sunt convins ca nu pricepeti nimic. Inimile voastre goale nu pot cuprinde, nu pot intelege asa ceva. Pentru ca lucrurile astea se simt, nu se gandesc. As vrea insa, daca se poate, sa va treziti intr-o buna dimineata cu constiinta. Sa va dati seama de toata grozavia si oroarea faptelor voastre, sa puteti simti, doar pentru o secunda, durerea lui Michael. Va promit ca, dupa asta, viata voastra se va schimba total. In sensul ca veti deveni oameni.

Oricum, puteti sa stati linistiti. Nu sunteti numai voi de vina. In afara de nebunia voastra, pe Michael l-am omorat si noi, cei care l-am iubit cu adevarat. L-am omorat cu dragostea noastra, care a taiat adanc, mai adanc decat cea mai ascutita lama. Dragostea noastra l-a sufocat, l-a izolat, l-a facut sa devina omul tacut si introvertit din ultimii ani. L-am obligat sa se ascunda, sa ne refuze chiar, sa ne priveze de muzica si talentul lui. Tu trebuia sa stii, Michael, ca totul are un pret pe lumea asta…mai ales iubirea. Iar eu unul sunt convins ca nu medicamentele au oprit, la 50 ani, inima ta de copil – ci prea marea dragoste cu care te-am inconjurat toata viata. O dragoste mult peste puterea noastra de intelegere, coplesitoare chiar si pentru un urias ca tine.

Plang, lacrimi de furie si neputinta…Dumnezeu sa te aibe in paza lui, MJ…si Dumnezeu sa ne ierte pe noi, ceilalti, pentru ce ti-am facut tie.



“In Our Darkest Hour
In My Deepest Despair
Will You Still Care?
Will You Be There?
In My Trials
And My Tripulations
Through Our Doubts
And Frustrations
In My Violence
In My Turbulence
Through My Fear
And My Confessions
In My Anguish And My Pain
Through My Joy And My Sorrow
In The Promise Of Another Tomorrow
I’ll Never Let You Part
For You’re Always In My Heart…”

Will you be there, Michael Jackson


3 Dec
2010

Declaratie de dragoste

Textul de mai jos reprezinta profilul unui bun prieten, care m-a rugat sa-l ajut sa-si puna “sentimentele”  pe tava pe unul din multele site-uri de dating. Desi nu sunt 100% de acord cu ideile sale, “gaselnita” s-a dovedit a fi extrem de atragatoare.

Barbatii, in 99% din cazuri, viseaza la sex fara obligatii. “No hidden catch, no strings attached”, right? Aici  intra si acei prea putini curajosi care-si completeaza la scopul profilului “Prietenie”, dar care spera ca de la  prima intalnire sa mearga intr-un motel ieftin si “sa rezolve treaba”. Fratilor, fetele/femeile au invatat de mult  ca noi nu vrem niciodata “doar” prietenie ! Suntem masculi, ce naiba, tropaie hormonii’n noi, nu le mai  pacalim asa usor cu povesti de adormit copiii. “Fortune favors the brave”, asa ca sfatul meu e: fiti cinstiti, luati  taurul de coarne si (poate) veti avea mai multe sanse.

read more

3 Dec
2010

De la inceputuri

In concluzie, care este menirea noastra aici? Ce vrem si ce cautam, de fapt? As zice ca, intr-o mai mare sau mai mica masura, toti incercam sa gasim fericirea. Nu mult, un strop acolo, o farama,  suficient sa dea sens vietii, sa ne faca sa credem ca nu am trait degeaba. Dilema insa abia acum incepe: nu-i greu deloc sa deduci ca fericire este ceea ce cauti – problema e sa definesti conceptul si, mai important, sa vezi prin ce mijloace ai putea gasi fericirea.

Fericire…poate e totusi prea mult spus. Intotdeauna cand aud acest cuvant, “fericire”, ma gandesc la ceva total. La ceva nemaivazut si nemaiauzit, la un sentiment suprem ,peste puterile umane de a-l intelege si indura. O emotie plina de lacrimi, de bucurie, de prea plin, o emotie care iti umple inima si te lasa fara suflare. Asta imi sugereaza mie “fericirea” – dupa cum vedeti, este putin extrem, dar asa o inteleg eu. Fara compromisuri si fara jumatati de masura. Din aceasta cauza ma enerveaza pana aproape de limita suportabilitatii acele automatisme lingvistice nord-americane, care incheie aproape orice fraza intre membrii unei familii cu “I love you”. Cuvantul “iubire” nu e facut sa fie utilizat in constructii semantice zilnice. Nu poate fi folosit in acelasi context cu preparatele culinare, mersul la scoala sau pe bicicleta. Folosindu-l astfel, nu iti manifesti in nici un fel dragostea, pentru ca nu e rostit cu inima – e doar o stereotipie de limbaj pe care eu unul o gasesc prosteasca si superficiala. Sensul lui “te iubesc” s-a diluat in asemenea masura incat tine loc de “buna dimineata” sau “ce mai faci”, pierzandu-se esenta a ceea ce ar trebui de fapt sa insemne aceste doua cuvinte.

read more