Browsing Category "despre suflet"
30 May
2011
Posted in: carti, despre suflet
By    No Comments

Daruind vei dobandi

[…] neghiob si stramt la minte, cum ma aflu, n-am fost totusi atat de stupid si nestiutor incat sa cred ca Hristos ne cere sa dam din prisosul nostru: asta o fac doar si paganii. Am fost insa indeajuns de nepriceput si de ratacit in bezna spre a cugeta – ceea ce pare intru totul conform cu invatatura crestina – ca ni se cere sa dam din putinul nostru, de nu si din prea putinul nostru. Ba am si mers pana la a ma invoi cu ideea ca din pilda celor doi bani aruncati de femeia vaduva in cutia darurilor (Marc 12, 41-44 ; Luca 21, 1-4) reiese indemnul de a da tot ce avem, toata avutia noastra.

A fost nevoie sa nimeresc a citi, acum catva timp, un text al poetului francez Henri Michaux (1899-1998) pentru a intelege, cutremurandu-ma, infiorandu-ma, ca Hristos ne cere cu totul altceva. Si anume: sa dam ce nu avem.

read more

22 Apr
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Calea spre Lumina

Realizez acum, destul de tarziu, ca am mers pe o cale gresita. O cale a inconstientei, a egoismului, a lipsei de respect si intelegere pentru ceilalti. Am esuat in tot ceea ce am facut pentru ca nu L-am avut pe Dumnezeu langa mine. De fapt, nu-i adevarat. Sunt convins ca Dumnezeu a fost tot timpul langa mine, asa cum e langa fiecare dintre noi, ajutandu-ma, incercand sa-mi arate unde gresesc. Problema e ca eu nu am fost constient de prezenta Lui…si nu L-am primit in inima mea.

Fericirea e iluzorie pentru aceia care nu-L cauta pe Dumnezeu. Ca un exemplu, de ce credeti ca cei cu bani nu-si doresc altceva decat mai multi bani? De la o anumita suma incolo poti spune ca banii stransi sunt suficienti, astfel incat sa nu mai ai probleme toata viata. Si atunci? Ce justifica dorinta de a avea mai mult? E simplu, acesti oameni ajung la concluzia ca banii pe care ii au nu-i fac absolut deloc fericiti. Si atunci, in nestiinta lor, incearca sa suplineasca lipsa de sens a vietii lor cu si mai multi bani sperand ca, poate, in numarul acestora sta piatra filozofala a existentei. Mare greseala…si acest lucru e valabil pentru multimea tuturor placerilor trupesti. Nimic nu pare a fi satisfacut, atata timp cat nu esti impacat cu tine insuti si cu Dumnezeu.

read more

19 Mar
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Fericire

Am ajuns pe culmile disperarii…Sufar,si sufar cumplit. Plang continuu, plang din toata fiinta mea, parca tot ce ma inconjoara e format din lacrimi si durere. Trupul meu, carnea si sangele meu, toate sunt lacrimi. Iar inima le ia, le amplifica si le pompeaza necontenit, inapoi, in corp…intr-un perpetuum mobile al suferintei, al aducerii aminte, al frumusetii pierdute.

Zilele trec intr-o succesiune egala. Zile goale, lipsite de continut, de substanta…zile fara schimbari, sablon perfect al sufletului meu. Un automatism salvator, daca stau sa ma gandesc ca cea mai mica perturbare in aceasta rutina ar duce, probabil, la pierderea lucrurilor lumesti pe care (inca) le mai am…cum ar fi prietenii sau serviciul. Drumul inspre si de la serviciu e o permanenta lupta cu mine insumi, in incercarea de a reinventa vidul de gandire: si, pret de cateva secunde, aproape ca reusesc sa pun stavila gandurilor…apoi insa bunatatea si frumusetea ei imi inunda inima si tot castelul de nisip, construit cu atat grija, se prabuseste. Ochelarii de soare vin in ajutor si plang, fara ca nimeni s-o stie, intors cu fata spre geamul tramvaiului…plang incet, mult, din toata inima. Plang cu toata dragostea pe care o am pentru ea, cu toata dragostea pe care n-am stiut sa i-o arat vreodata.

read more

7 Mar
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Declaratie de dragoste

Imi iubesc foarte mult sotia. O iubesc cum iubesc viata sau diminetile cu soare, cum iubesc copilul nostru nenascut. O iubesc din tot sufletul meu egoist, care n-a simtit nimic pentru nimeni, niciodata, in afara de el. Sotia mea e primul om care mi-a vorbit, fara cuvinte, despre bunatate, decenta, compasiune…despre cum sa te ingrijesti de altii, fara a astepta nimic in schimb.

Cred ca am inceput sa realizez cat tin la ea dupa un episod intamplat intr-o statie de autobuz…langa serviciul la care lucram, pe atunci, amandoi. Era inceputul relatiei noastre si urma sa ne intalnim in acea statie. Eu ajunsesem inainte si urmaream fiecare masina, doar doar va veni mai repede. Intr-un sfarsit, am vazut-o…dar nu era singura. In spatele ei era un tanar, imbracat modest, care parea ca se tine dupa ea. In momentul acela, prostanacul din mine a reactionat imediat: l-am intrebat, pe un ton agresiv, ce vrea de la ea… e cu mine si ar face bine sa-si vada de treaba. S-a tras inapoi, speriat, cerandu-si din priviri iertare, desi nu facuse nimic. Atunci ea a venit repede la mine, mi-a pus mana pe brat si mi-a spus:”Nu fi suparat te rog, lasa-l…l-am gasit in autobuz, mi-a spus ca ii este foame, merg sa-i cumpar ceva de mancare”. In acel moment, m-am prabusit in mine…n-am reusit decat sa bolborosesc cateva cuvinte si m-am retras. Am vazut-o cum a intrat cu el in alimentara, i-a cumparat ceva de mancare si pe urma s-au despartit. El, cu pachetelul de mancare in mana, ea venind spre mine.

read more

7 Jan
2011

De ce m-am intors din Canada

Sunt de meserie inginer de calculatoare. Am fost plecat in Canada vreme de 5 ani, am si cetatenie. Canada mi-a oferit absolut tot ceea ce Romania nu (cred ca) mi-ar putea oferi vreodata: siguranta materiala, un trai decent, liniste, posibilitatea de a avea o cariera, apreciere pentru munca depusa, servicii ireprosabile, curatenie. N-am sa uit niciodata autostrazile lor, politetea oamenilor, faptul ca banii castigati iti puteau satisface cele mai nebunesti dorinte: vacante exotice, masina, casa, absolut orice nu iti poti permite (deocamdata) in Romania. M-a impresionat, deasemenea, si patriotismul canadienilor…un patriotism sincer, fara rezerve, dus de multe ori pana la naivitate.  Un patriotism care ii indeamna sa iubeasca si sa respecte locul in care s-au nascut, fara a considera acest lucru pueril sau desuet.

Mi-am facut multi prieteni acolo…de toate felurile si de toate natiile. Am invatat multe de la altii, asa cum si altii au invatat de la mine. Imi placea, de exemplu, felul in care ne adresam celuilalt la persoana a doua – toti eram Victor, Andrei, George indiferent de functie sau pozitie sociala. Diferenta intre paturile sociale nu era sesizabila – de fapt, n-am simtit nici o secunda ca ar exista vreo clasa privilegiata. A fost ceva complet diferit de obisnuitele politeturi cu care suntem noi invatati… politeturi ce induc o falsa impresie de respect, prin simplul fapt al folosirii persoanei a doua plural.

read more

23 Dec
2010
Posted in: carti, despre suflet
By    No Comments

Vis in noaptea de Craciun

Am avut un vis în noaptea de Craciun…
Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu pasea alaturi de
mine,
Pasii ni se imprimau pe nisip, lasând o urma dubla:
Una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din
pasii nostri
Reprezentau o zi din viata mea…
M-am oprit ca sa privesc în urma
Si am revazut toti pasii care se pierdeau în
departare.
Dar am observat ca în unele locuri, în loc de doua
urme,
Nu mai era decât una singura…
Am revazut filmul vietii mele…
Ce surpriza!
Locurile în care nu se vedea decât o singura urma
Corespondeau cu zilele cele mai întunecate ale
existentei mele:
Zile de neliniste si de rea-vointa,
Zile de egoism sau de proasta dispozitie,
Zile de încercari si de îndoiala,
Zile de nesuportat,
Zile în care eu fusesem de nesuportat…
Si atunci, întorcându-ma spre Domnul, am îndraznit
sa-i reprosez:
“Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi în toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur în cele mai grele momente din
viata,
În zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?…”
Iar Domnul mi-a raspuns:
“Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
Decât o singura urma de pasi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe brate…”

> > > > >
Ademar Barros (poet brazilian)


21 Dec
2010
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Scoala de suflete

Please bear with me for a moment…gandirea imi joaca feste, si, pentru prima oara, am sentimentul ca ma pierd intr-un noian de ganduri fara sens. Incerc sa explic ceva ce nu poate fi explicat, sa gasesc o logica (fie ea cat de firava) in ceva ce mintea noastra nu poate intelege…pentru ca nu a fost obisnuita sa gandeasca dincolo de anumite limite uman acceptate.

Ati avut vreodata sentimentul ca voi nu sunteti voi? Altfel spus, ati avut vreodata senzatia ca trupul vostru nu este decat un purtator, o gazda de moment, si ca ceea ce va identifica, unic si irevocabil, este constiinta voastra? V-ati surprins intrebandu-va de ce ganditi asa cum ganditi, de ce simtiti asa cum simtiti si de ce nu puteti gandi/simti la fel (intr-un mod identic) cu persoana aflata langa dumneavoastra? Ati intuit (sau ati simtit, mai degraba) ca sufletul vostru este unic si nealterabil, ca nu exista pe lume doua constiinte la fel, ca aceasta v-a fost data voua, de ceva sau de cineva, la nastere, si ca nimeni, niciodata, nu poate gandi sau simti exact ca voi? Ati privit inauntrul vostru si v-ati dat seama ca tot ce va inconjoara nu sunt altceva decat stimuli meniti sa va distraga atentia de la voi insiva, de la ce sunteti si ce urmariti cu adevarat? Intr-un final, sa va indeparteze de scopul originar al vietii, cunoasterea absoluta?

read more