Articles by " andrei"
12 Jun
2012
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Despre simplitate

Am vazut ceva extraordinar astazi, in metrou – un om care zambea! Toti ceilalti il priveau ca pe un nebun, ca pe un zanatic venit de pe alta planeta, ca pe ceva ce nu apartinea locului si timpului nostru. Eu, in schimb, l-am iubit din prima clipa. L-am iubit cu mirare, cu un strop de neincredere, recunosc, dar l-am iubit. M-a cucerit felul in care zambea, fara a epata, fara a incerca sa transmita celorlalti sau lumii bucuria sa…zambea numai pentru el, zambea frumos, din toata inima, fericit ca exista, fericit ca respira… ca se afla in acel loc, inconjurat de noi, oameni ca si el, atat de diferiti insa.

Cand am uitat oare sa radem? Cand am inceput sa consideram rasul nebunie si amaraciunea normalitate? De ce mergem in fiecare secunda a zilei cu capetele plecate, abatuti, fara sa ne deschidem sufletul si mintea catre frumusetea ce ne-a fost data odata cu viata? De ce nu vedem nimic din ce ne inconjoara, soarele, norii, stelele, de ce nu privim niciodata cerul? De ce pretuim tot felul de nimicuri desarte? Nimicuri pe care, in secunda urmatoare obtinerii lor, le dam uitarii… Insingurati si doborati de aparente, ne taram existentele mizere de la o zi la alta, in genunchi, sclavi ai propriei noastre neputinte de a intelege simplitatea. Pentru ca asta e problema de fond: gandim atat de complicat incat nu putem pricepe simplitatea. E peste puterile noastre. Respingem cu hotarare ideea ca fericirea ar putea fi gasita in absolut orice ne inconjoara. Ca am putea fi fericiti fara prea multi bani, fara prea multe zorzoane, fara prea multa stralucire falsa. Lucrul care ne ucide sufletele este dorinta noastra de posesiune. De a avea, cu orice pret, cat mai mult. Doamne…daca am pricepe odata cat de multe lucruri avem deja!

Intrebat ce anume considera ca ar fi cel mai de pret lucru de pe lume, un invatat a raspuns ca aerul. Incercati sa va tineti respiratia pentru 1 min si veti intelege. L-am iubit pe omul din metrou tocmai pentru impresia pe care mi-a lasat-o, ca traieste viata. Frumos, deschis, fara retineri. Intocmai ca un copil a carui minte n-a fost inca corupta de dorinta de posesiune si care se bucura, sincer, de absolut orice ii aduce viata in cale. Am vazut odata o fetita mangaind o floare…si am incercat sa inteleg ce e in mintea ei, de ce face lucrul asta, ce anume o impinge sa faca un gest aparent fara sens. Si mi-am dat seama ca nu sunt in stare sa inteleg. Ca, asa cum ne-a spus Domnul nostru Isus, ar trebui sa ma mai nasc o data, tanar in suflet, curat, neprihanit si nealterat, pentru a putea fi in stare sa simt macar o mica parte din uriasa adancime a simplitatii…

Barbatul din metrou a fost cea mai adevarata persoana pe care am intalnit-o de multa vreme incoace. Noi, ceilalti, dovezi vii a neputintei de a trai…

Eu unul nu am mai zambit de foarte mult timp.

8 May
2012
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Despre decenta


Nu pot sa uit. Nu pot, nu reusesc sa-mi continui viata asa cum era pana la momentul zero. Nu pot sa redevin stupid, fara griji, zambitor, haios si interesant (pentru altii). Sunt o palida umbra a ceea ce am fost, suflet pierdut, ratacit, fara nici o posibilitate imediata de recuperare. Adorm si ma trezesc in genunchi, fara perspectiva, fara planuri, fara viitor.

Am avut decenta si bunatate langa mine si nu le-am recunoscut. Ignorarea si nerecunoasterea dragostei, iata pacatul fundamental. Neputinta de a iubi. Imposibilitatea de a uita. Traiesc acum cosmarul pe care eu, cu mare grija, l-am construit pentru mine. Nu exista nici o planeta, stea, destin sau instanta superioara care sa fie vinovata pentru ceea ce se intampla…sunt arhitectul propriu si personal al vietii mele, lucru universal valabil pentru intreaga omenire. Intotdeauna culegem ceea ce semanam, iar Universul, dragul de el, nu poate decat sa ne priveasca cu compatimire, ingaduitor, sperand ca intr-o buna zi ne vom invata lectia si vom fi ceea ce am fost predestinati sa fim: Iubire.

Pentru ca nu exista mantuire fara suferinta si zbucium. Asa cum invatam din prima secunda in care venim pe lume, asa trebuie sa invatam, de-a lungul tuturor vietilor noastre, sa fim oameni. Sa fim oameni…cat de greu, cat de imposibil si incredibil de greu se invata asta !!! Toate scolile, toti invatatii de pe pamant, toata inteligenta adunata de mii de ani, nu te ajuta sa simti dragostea…esti tu cu tine. Si cu capacitatea sau incapacitatea de a iubi, in absolut orice conditii. Pentru ca tot ceea ce conteaza e inima. Inima, singura care poate face diferenta, singura care a facut-o vreodata.

21 Dec
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

De viata

Am sorbit pana la fund din cupa durerii…mi-am privit eul agonizand, sfartecat in mii de bucati, fiecare din ele indiferenta la suferinta celeilalte. Am avut puterea sa ma ridic din genune, sa privesc, invingator, la zvarcolirea trecuta. Mi-am zis ca sunt biruitor, am invins, sunt stapanul Adevarului Absolut. Am cazut iarasi…numai pentru a ma ridica din nou, mai puternic, mai intelept, mai pregatit pentru caderea ce va sa vina…

Bucuria si durerea sunt doua fete ale aceleiasi monede. Ca doi amanti perfecti, se intrepatrund, se contopesc, se cauta si se doresc una pe cealalta. Linia fina ce le desparte e adesea incalcata, retrasata si redefinita, intr-un joc al sufletului ce se cauta pe sine.

Absenta simultana a celor doua este echivalenta cu renuntarea la viata… reprezinta sfarsitul, in forma cea mai pura a intelegerii sale.

13 Oct
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

In oglinda

Cea mai adanca deznadejde vine din constiinta faptului ca nimic din ce-ai facut, de-a lungul intregii vieti, n-a influentat intr-un mod pozitiv viata altcuiva…

14 Sep
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Iubire

I look above and I know I will always be blessed with love

8 Sep
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

Despre sens

Daca vrei sa afli sensul, cauta fericirea. Daca vrei sa afli fericirea, cauta iubirea. Daca vrei sa afli iubirea, cauta adevarul. Daca vrei sa afli adevarul, nu cauta prea departe – e deja in tine.

3 Aug
2011
Posted in: despre suflet
By    No Comments

O saptamana in Fagaras

Am stat o saptamana in Fagaras, in inima muntilor, intr-un loc numit Valea Rea. Valea, draga de ea, n-a fost insa deloc rea cu noi – ne-a ocrotit si ferit de primejdii, atata timp cat i-am fost chiriasi . Numele i se trage de la faptul ca, indiferent de anotimp, acolo e mereu frig. Iar furtunile din zona sunt renumite pentru spectacolul de fulgere, ploi torentiale si zgomot pe care-l provoaca. Inchipuiti-va o albie de rau stramta, inchisa ermetic intre doi munti, cu multa vegetatie pe maluri. Soarele, asteptat de trupurile noastre inghetate si ude in fiecare dimineata, rasarea de dupa culmea muntelui abia pe la ora 10:15. Pana atunci insa, ne trezeam infrigurati, dardaind in toiul verii, incercand cu cateva crengute si bete neatinse de roua sa repornim focul stins de cu seara. Incalzeam un tuci cu apa si stateam langa foc, cu talpile goale aproape de pietrele fierbinti, sorbind cate o cana de ceai cald…sau supa la plic, dupa preferinte . Asta in zilele bune…

read more