30 May
2011

Indiferenta

Printre bolile omului modern, specialistii in domeniu aseaza la loc de cinste stresul, obezitatea, problemele psihice samd. Uneori, mai putin exoticul atac de cord. Sau atacul de panica. Invariabil, in 99% din cazuri, tratamentul acestor boli moderne se trateaza (cum altfel?) cu pastile si derivate. Antidepresive, euforizante, calmante, gramezi de bani aruncati la doctor. Nimeni, niciodata, nu incearca sa mearga la cauza acestor probleme, si pe buna dreptate. De ce-ar face-o? Cum si-ar mai aduna companiile farmaceutice averile uriase? Cum ar mai avea psihologii una din cele mai banoase meserii, daca e sa ne referim doar la ceea ce se intampla peste ocean? Unde mersul la terapeut a devenit la fel de comun ca mersul la mall?

Dar, m-am luat cu vorba…Revenind, cauza principala a acestor probleme e, in opinia mea, una destul de irelevanta la prima vedere: indiferenta. Indiferenta fiecaruia din noi fata de orice fel de situatie care nu ne priveste in mod direct. In mod special, indiferenta noastra fata de problemele celuilalt. Sa facem un mic rationament, luand ca exemplu stresul, boala sfarsitului de secol. Stresul apare ca raspuns al organismului aflat in fata unei situatii impuse sau, altfel spus, o imprejurare care nu face nici o placere, care provoaca disconfort. Nu ma refer aici la stresul provocat de frig, foame etc – pe astea stim sa le contracaram, mai mult sau mai putin, in functie de posibilitatile de moment. Vorbesc de stresul psihic, cel care provoaca cele mai mari daune pe termen lung, cel in fata caruia suntem (aproape) fara aparare – nu stim cum a aparut, in concluzie n-avem nici o idee despre cum il putem anihila. Pentru marea majoritate, stresul se confunda cu serviciul. Mergem la serviciu incarcati de ganduri, de termene limita, de probleme pe care abia putem sa le rezolvam, de taskuri ce par sa nu se mai termine. De ce apare aceasta situatie? Din cauza indiferentei, spun eu. Cum asa? Pai, foarte simplu: sefului vostru nu-i pasa, sau nu-l intereseaza ca aveti foarte multa treaba. Sau ca nu puteti termina la timp ce aveti de facut. La randul vostru, nici pe voi nu va intereseaza ca subalternul vostru are exact aceleasi probleme ca si voi: il presati sa termine treaba la timp, pentru a putea si voi, la randul vostru, sa duceti la bun sfarsit lucrarea. Cercul vicios e perfect: nimanui nu-i pasa de nimeni, atata timp cat se respecta termenele de predare. Cu ce pret insa?

Cum ar arata, de exemplu, un loc de munca in care indiferenta nu se mai afla la loc de cinste? Am avea un sef sensibil la problemele angajatilor, care ar sta si ar analiza impreuna cu noi ce se poate face si ce nu. Am simti ca avem in seful nostru un om intelegator, atent la dorintele si problemele noastre…poate ca si noi, atunci, am fi mai sensibili la dorintele lui. Am intelege ca are si el, la randul lui, un sef care il preseaza sa termine la timp, am face tot posibilul ca, impreuna cu el, sa lucram mai bine si mai rapid…intr-un cuvant, ne-ar pasa mai mult. Locul de munca ar deveni nu un generator de stres, ci un loc in care toata lumea e prieten cu toata lumea si treaba se face nu pentru ca e impusa, ci pentru ca asta e dorinta colectiva. Suna propagandist? Poate, dar asta e o alternativa viabila la pastilele antistres luate cu pumnul, zilnic, de majoritatea dintre noi. Si mai e ceva, foarte important, care rezulta de aici: fiind mai putin indiferenti fata de problemele celuilalt ne facem bine noua, indirect. Putem spune ca avem de-a face cu egoismul frumos, nobil, in forma lui pura – un egoism estetic, daca vreti. A face bine pentru a-ti fi bine, cam asa s-ar putea rezuma, in cateva cuvinte, acest aforism.

Toate bune si frumoase, dar putem oare sa ne vindecam de indiferenta peste noapte? Bineinteles ca nu…dar avem posibilitatea ca, pentru inceput, sa facem pasi mici in directia asta. Spre exemplu, incercati in fiecare zi sa primiti un “multumesc” din partea cuiva, cunoscut sau necunoscut. O zi care trece fara sa fi auzit macar un multumesc e o zi egoista, in care indiferenta a castigat. In momentul in care ati obtinut macar un “multumesc” pe zi, incercati sa faceti o constanta din acest lucru. Dupa un timp, incercati sa obtineti doua…si asa mai departe. In momentul in care veti inota intr-o mare de multumire, veti fi trecut cu bine proba renuntarii la indiferenta…si veti descoperi cum, ca prin farmec, toate problemele, stresul, supararea si nervii nu mai sunt decat niste amintiri dintr-un trecut indepartat.

Un singur “multumesc”, in fiecare zi…cat de greu poate sa fie?


So, what do you think?